#VIATACUCOPII

Cuvântul magic care îți va ajuta copilul să treacă peste obstacole. Puterea lui “ÎNCĂ”

Scris de Ela la 20 septembrie 2018

Copiii au un curaj nebun. Pentru că nu le e frică de nimic, de cele mai multe ori. Sau pentru că omul pe care îl consideră ei cel mai puternic este mereu lângă ei. Alex și Alesia nu se lăsau de mici doborâți atunci când aveau în față o provocare. Că era vorba de un puzzle sau de a-și încheia singuri șireturile, sau de a curăța vreo legumă, eșuau 10 zile la rând și până la urmă tot reușeau. Și dacă era ceva interzis, tot își duceau treaba la bun-sfârșit ca să se convingă ei că e așa cum le spuneam eu sau nu. Oricare era poziția mea inițială față de problema cu pricina, până la urmă sfârșeam cu un sentiment de mândrie.

În viața fiecăruia dintre ei a venit mereu un moment cheie. Unul în care, crescând, învățând mai multe despre temeri, despre neputințe, au ajuns să spună că NU pot sa facă ceva. Câteodată li se umpleau ochii de lacrimi. Altădată pur și simplu abandonau locul acțiunii și refuzau pur și simplu să mai încerce. Eu îmi spuneam înainte că frustrarea asta le folositoare, e o lecție care îi învață că nu totul este posibil. Că nu totul iese cum vrei tu în viață. O filosofie corectă până la urmă, în care cred. Însă începeam să observ că evenimentul se repeta nepermis demult. Nu mai petreceau la fel de mult timp încercând, renunțau și lăsau capul în jos. Se deschisese o ușă pe care nu puteam să o permit prea mult deschisă. Începeau să creadă că nu sunt suficient de buni, de pregătiți, de isteți, de inspirați, de puternici. De fapt, nu învățaseră cea mai grea lecție dintre toate: răbdarea.

Iar, uneori, cel mai rău lucru pe care îl puteam face era să le spun că nu este adevărat, că sunt suficient de puternici, că vor reuși și că eu am încredere în ei. Poate m-au auzit spunând asta prea mult. Poate erau prea mari să se mulțumească doar cu niște cuvinte când frustrarea era cât casa. Practic, când tu le spui să NU ne mai simtă frustrat, chiar dacă o faci din toate motivele corecte, le spui să NU simtă acele emoții. Adică lași impresia că nu empatizezi, că tratezi lucrurile cu detașare, ca un adult care poate să facă orice și nu înțelege lupta unui copil. Ești un superior inocent, dar tot superior.

Ce poți face este să adaugi acestor răspunsuri un cuvânt cu adevărat magic. Un cuvânt atât de puternic încât până și copilul o să rămână uluit la început, dar împăcat.

Nu poți să cureți, să citești, să scrii, să urci dealul, să patinezi ÎNCĂ. În acel moment îți tratezi copilul ca pe un egal. În acel moment revii la nivelul problemei lui, îi dai atenția cuvenită și îi transmiți un adevăr simplu celui mic. ÎNCĂ nu poate, dar va ajunge să facă asta. Cum? Cu timpul, cu experiența, cu exercițiu, cu încăpățânare, cu mult curaj. Adică având toate acele atribute, instincte pe care le avea când era mic, dar pe care le-a pierdut odată cu această conștientizare pe care ți-o dă maturizarea.

ÎNCĂ îți dă o putere imensă. Nu mai ai nevoie de cuvinte mari și filosofii. Pentru cel mai bun rezultat atunci când combinăm puterea lui ÎNCĂ și optimismul, dar inspirăm și dorința de nu se da bătut, formularea ar fi: “Nu ai reușit să patinezi, ÎNCĂ. Văd că îți pare rău, e normal să îți pară rău. Vrei să încercăm și de o altă formă?”. Pentru mine și experiența mea, tocmai ați citit ceea ce eu consider enunțul perfect.

Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun


--