#JURNALDESARCINA

Ce simt bărbații atunci când partenera este însărcinată

Scris de Ela la 09 octombrie 2018

Nu vi se pare că atunci când vorbim despre sarcină rolul tatălui e ușor ignorat? Sau că nu e pus, cinstit, în valoare. Că sentimentele lui contează, dar că trebuie să stea la rând pentru că nu el duce, cu adevărat, greul? Tot cinstit, am întrebat mai mulți tați cum au trăit sarcina. Și m-am încăpățânat să scriu un articol în care am intervenit foarte puțin. Majoritatea lucrurilor pe care o să le citiți mai jos sunt cuvânt cu cuvânt spuse de ei. Stați pe spate, dragi soții, și citiți prin ce trec și ei:

Când vorbești despre sarcină există două roluri principale de nenegociat. Mama și viitorul bebe. Așa este și nu are rost să filosofăm mai mult pe subiect. Apoi, după lungi analize, rolul de cel mai bun actor într-un rol secundar va fi oferit viitorului tată. De ce după îndelungi analize? Pentru că lumina reflectoarelor cade pe el nu atât cât să iasă în evidență, ci să îi intre în ochi (mă victimizez puțin). E posibil ca bărbatul să nu se bucure suficient sau nu la nivelul la care soția se așteptă atunci când primește vestea că va deveni tată. Înainte să continui, aș vrea să vorbim de cazurile normale, nu de extreme. Acelea sunt pentru psihologi cu multă experiență.

Sunt convins că nu mai puțin de o viitoare mamă a fost surprinsă când prietenele ei au fost mult mai exuberante la aflarea veștii decât viitorul tată. Haideți să vă spun eu de ce s-a întâmplat asta. Pentru că și pe umerii lui cade imediat o responsabilitate uriașă pe care nu o poate împărtăși și de care nu se poate plânge pentru că el nu este cel care o să aibă grețurile de dimineață. El a făcut minimul de efort, iar apoi tot greul este pe umerii ei. Cum să faci să ceri și tu două minute să asimilezi vestea care te face mai fericit ca orice altceva pe lumea asta? Imposibil. Ai o șansă. O ratezi, ești ACEL bărbat.

Haideți să vă mai spun eu câteva diferențe între bărbați și femei atunci când nu simți viitorul tată că reacționează la fel ca tine. Pentru că noi nu avem cum să trăim sarcina exact ca voi. Pentru că după ce livrăm sperma, corpul nostru nu mai participă activ la sarcina în sine. S-ar putea ca tu să ai mai mult chef de sex decât el. Bine ai venit în lumea noastră. Acum poți să vezi cum e ca hormonii să alerge prin tine 24 de ore și tu să îl programezi de 2 ori pe săptămână dacă are noroc. Nu mai pune lipsa de sex pe faptul ca te consideră mai puțin atrăgătoare! Deși, poate realizezi și tu, corpul ți se schimbă de la lună la lună. Nu mai ești zeița lui sexy, devii mama copilului lui și îi trec și lui 1000 de gânduri prin cap atunci când se uită la tine. Mai profunde, da. Nu mai sunt toate despre sex.

Și da, bărbații își fac griji. Multe. Chiar dacă îți spun puține. Se gândesc să fiți bine, se gândesc cum vă va schimba viața copilul, iar atunci când vine pe lume își dorește să aveți mai mult timp pentru voi, ca în urmă cu 1 an. Evident că își iubesc copiii imens, dar ei nu se simt așa vinovați că le trec astfel de gânduri prin cap. Sunt aceleași care vă trec și vouă, doar că ei, într-o seară în care prind încredere, s-ar putea să le și spună. Mulți dintre viitori tați se vor simți foarte protectori. Nu vă mai lasă să cărați nimic, or să conducă numai ei și or să vă spună să vă lăsați slujba. Vă rog, fiți voi mai puternice și mai istețe decât ei și nu vă lăsați convinse așa ușor. E o strategie care se va dovedi falimentară, vă asigur.

Cea mai mare grijă a bărbatului este ce fel de tată va fi. Când își ține în brațe copilul, înțelege imediat, tot. Deși e posibil să pară că niciodată nu va face suficient de mult pentru rolul care i s-a dat. Unii dintre noi am așteptat momentul acesta mai mult ca multe dintre voi și vom fi ca peștele în apă. Alții vor fi puțin stângaci. Alții speriați. Poate se tem în ce fel de lume va crește fetița lor, având, evident, o experiență la primă mână trăită în regnul masculin. Da, fiecare caz e diferit, mare surpriză.

Și da, și noi ne îngrășăm o dată cu voi. Oare cum să arate un om a cărui casă se umple de bunătăți peste noapte, care are prăjituri făcute în casă, sub casă, de la mama, de la soacră, de la cofetărie, de la magazin, cu zahăr, fără, cu ciocolată și fără. Pizza la 12 noapte cu extra brânză? Cine ar refuza așa ceva? Mai ales că mulți dintre noi am vrut, dar nu am putut. Din punctul acesta de vedere sarcina e ca un cec în alb. Nu ne plângem, doar constatăm.

Și da, doamnelor. Râdeți cât vreți. Sunt bărbați care chiar trec prin ce treceți voi. Dureri abdominale, grețuri. E o realitate nu de ieri, de azi, bazată pe studii clinice serioase, cu tratament corespunzător. Și nu, nu la psiholog. Nu spun asta cu vreo mândrie, mie nu mi s-a întâmplat, și nu cred că e ușor deloc. E sindromul Couvade și face referire, evident, la dureri simpatetice. Ce vreau să spun e că da, ne pasă.

Apoi mai e și specia tatălui accidental care, evident, are o partneră la fel de năucă. Pentru că amândoi au fost implicați în proces și niciunul nu a fost suficient de atent. Evident că ea își va intra mai repede în rol, iar diferențele dintre cei doi vor fi mai mari ca în restul cazurilor. Aici să vezi probleme.

Viața tuturor va fi schimbată iremediabil de acest moment miraculos. Dar și lor le va fi la fel de greu ca și vouă să renunțe la jumătate sau mai mult din tot ce erau și făceau. Așa că fiți înțelegătoare. Și chiar simțim că nu ni se oferă suficient credit. Chiar suntem psihologii familiei în aceste 9 luni și macar încă 9 după. Iar în zilele dinaintea nașterii, ar trebui să primim un premiu pentru întreaga carieră”.

 

Ei, ce ziceți, doamnelor? Vă așteptați la asemenea dezvăluiri? Pentru că toate discuțiile cu mine duc în mod natural la subiectul sarcinii și a posătărilor mele, un coleg jurnalist mi-a împărtășit gândurile lui făcând referire mai ales la Scrisoarea unei femei însărcinate către soțul ei. Pentru că discuția a devenit foarte ofertantă, l-am rugat să-mi scrie mai multe despre părerile lui și mi-a permis să postez pe blog sub protecția anonimatului, desigur. Sper că v-ați amuzat și voi la fel ca mine și că de acum încolo o să le acordăm multă înțelegere, pentru că sarcina nu e o schimbare numai pentru noi. 🙂

Pentru a fi la curent cu toate materialele video și povestirile din această călătorie de 9 luni, abonează-te la canalul meu de YouTube și dă-mi follow pe instagram! #jurnaldesarcina 


Hai cu mine pe:

Facebook: https://www.facebook.com/ela.craciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun/
YouTube: https://www.youtube.com/elacraciun


--